Pompierii arădeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la vegetație uscată în municipiul Arad, în zona străzii Cometei, semnalat prin apel la 112 luni, 10 august 2026, ora 17:00. Focul se întindea pe o suprafață de aproximativ 3 hectare.
La locul intervenției s-au deplasat forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad, cu două autospeciale de stingere. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent la vegetație uscată și deșeuri, precum și la o rulotă de mici dimensiuni.
Incendiul prezenta pericol de propagare la mai multe gospodării aflate în imediata apropiere, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
Focul a fost localizat și lichidat în limitele găsite, fără a se propaga la construcțiile din vecinătate. Pe timpul intervenției, în zona focarelor au fost identificate mai multe butelii, care au fost extrase în siguranță din zona de ardere pentru a nu mai prezenta un pericol.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime în urma incendiului. Cauza probabilă a producerii acestuia a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații deschise.