Poliția Arad a verificat 450 de unități de învățământ

✎ Scris de: Administrator
Poliția Arad a verificat 450 de unități de învățământ

Imagine din arhiva

Inspectoratul de Poliție Județean Arad a desfășurat activități premergătoare debutului noului an școlar, în cadrul cărora au fost verificate toate cele 450 de unități de învățământ școlar și preșcolar din județul Arad, cu privire la sistemele de securitate.

Eforturile polițiștilor au fost coroborate cu cele ale autorităților publice locale și ale Prefecturii Arad, pentru dotarea tuturor școlilor cu pază. Siguranță școlară reprezintă o prioritate, atât pentru creșterea gradului de siguranță al elevilor și personalului didactic, cât și pentru prevenirea delincvenței juvenile, în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar.

În perioada vacanței, polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cei din cadrul Compartimentului de Prevenire au desfășurat acțiuni în taberele școlare și la evenimentele cu public numeros, în cadrul campaniilor demarate în toată țara. În 35 de ocazii, cu serii diferite de elevi de toate vârstele, s-au întâlnit cu aproximativ 6.700 de copii. În unitățile de învățământ preuniversitar și în centrele de plasament, au discutat cu aproximativ 1.850 de copii, în cadrul a 90 de întâlniri.

În cursul lunii august, au fost inventariate și reinventariate toate vehiculele destinate transportului de elevi, din punct de vedere al documentației legale obligatorii, al stării efective, precum și al documentelor conducătorilor acestora. Șoferii au fost instruiți sau reinstruiți cu privire la conduita preventivă pe timpul efectuării transportului.

Au fost verificate 168 de vehicule speciale destinate transportului de elevi, din care 161 funcționale. Cele nefuncționale sunt cauzate de diferite defecțiuni sau de lipsa șoferilor. În aceste cazuri, transportul elevilor se va realiza cu un alt microbuz aflat în dotarea primăriei localității.

„Încă din prima zi de școală, la fiecare unitate de învățământ vom fi prezenți, atât noi, cât și colegii din cadrul I.J.J. Arad și polițiștii locali, pentru prevenirea faptelor antisociale, descurajarea fenomenului infracțional și prevenirea evenimentelor rutiere”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Polițiștii recomandă copiilor să traverseze strada numai prin locurile special amenajate și pe culoarea verde a semaforului, să se asigure din ambele direcții înainte de traversare și să evite folosirea telefonului sau a căștilor. Părinților li se recomandă să exerseze împreună cu cei mici traseul către școală, să utilizeze centurile de siguranță și dispozitivele de fixare omologate pentru copii. Conducătorilor auto li se cere să reducă viteza în zonele cu unități de învățământ, să acorde prioritate pietonilor și să nu oprească neregulamentar în apropierea școlilor.