În fiecare an, la 29 iunie, în penitenciarele din România se sărbătorește ”Ziua lucrătorului de penitenciare”, sub ocrotirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, propovăduitori ai creștinismului în întreaga lume și ocrotitorii sistemului penitenciar.
Cu această ocazie, în cadrul unei şedinţe solemne organizate în data de 28 iunie, în sala festivă a Penitenciarului Arad, directorul unității, subcomisar de penitenciare dr. Dan HALCHIN a transmis întregului personal mesajul directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, a acordat diplome de excelență unui număr de 11 cadre de penitenciare care au obținut rezultate deosebite în activitatea desfășurată şi a premiat cu titlul onorific de “Angajatul Anului” un ofiţer și un agent.
De asemenea, pentru personalul unității au fost organizate competiții sportive la disciplinele șah, tenis de câmp și fotbal, câștigătorii fiind recompensați cu diplome și cupe.
Mesajul directorului unității:
Stimați colegi,
Realitatea activității din penitenciar ne pune la încercare în fiecare zi puterea de muncă, atenția și coeziunea, însă prin contribuția exemplară a fiecăruia dintre voi, am reușit să depășim toate ostacolele.
Consider că perioadele realmente dificile prin care am trecut împreună ne-au unit și mai mult, iar rezultatele muncii noastre vorbesc de la sine atât în fața cunoscătorilor domeniului penitenciar, dar și în fața comunității din care facem parte.
Dați-mi voie să vă adresez și eu un sincer ”La Mulți Ani!” de Ziua Lucrătorului de Penitenciare și cele mai bune gânduri familiilor și prietenilor fiecăruia dintre voi.
Mă simt onorat să am acest prilej,
Dan HALCHIN, director Penitenciar Arad