Ziua internaţională a berii
02.08.2019

În prima zi de vineri a lunii august, este marcată, începând cu anul 2008, Ziua internaţională a berii.

De la o sărbătoare iniţial restrânsă, organizată în oraşul american Santa Cruz, din statul California, evenimentul a ajuns în prezent să fie marcat în peste 200 de oraşe la nivel mondial. 

Ideea unei astfel de zile a aparţinut lui Jesse Avshalomov, care, în anul 2007, a convins, împreună cu mai mulţi prieteni şi împătimiţi ai acestei băuturi, patronul unui bar local să declare ziua de 5 august drept zi a berii. Apoi, evenimentul a fost popularizat pentru a fi marcat ca o sărbătoare la nivel mondial. Astfel, în următorul an, a fost organizată o campanie de promovare în Marea Britanie şi în America de Sud.

Impactul mondial a avut loc în anul 2011, când a fost creat un site de internet, unde au fost publicate argumente ce susţineau celebrarea Zilei internaţionale a berii. Ziua a fost rapid popularizată pe reţelele de socializare, fiind creată şi o pagină pe Facebook. Toate aceste acţiuni au făcut posibilă, în 2011, organizarea a 276 de festivităţi în 138 de oraşe din 23 de ţări din întreaga lume.

Totodată, această zi este dedicată celor care muncesc tot anul pentru a asigura consumul de bere.

Majoritatea berilor sunt fabricate după acelaşi proces, din patru ingrediente principale: apă, care reprezintă peste 90% din compoziţie; malţ din orz, orez sau grâu; hamei şi drojdie. Datorită malţului, berea conţine o cantitate importantă de fibre solubile, o jumătate de litru de bere putând asigura 10% din necesarul zilnic de fibre al organismului, potrivit bautura-online.ro.

Mai mult, berea poate fi o sursă importantă de minerale, o jumătate de litru având aproximativ 135 mg de potasiu. Este şi o sursă de siliciu, element ce ajută la îmbunătăţirea densităţii minerale a oaselor. Alte minerale importante conţinute de bere, într-o cantitate redusă, sunt fosforul, magneziul, calciul şi sodiul.

La 27 aprilie 2018, Centrul de studii despre bere, sănătate şi nutriţie a publicat un studiu potrivit căruia consumul moderat de bere, adică 330 ml/zi în cazul femeilor şi 660 ml/zi în cazul bărbaţilor, poate creşte concentraţia de colesterol bun, HDL, cu aproximativ 8%. Atunci când berea este consumată cu moderaţie, concentraţiile de HDL din sânge pot creşte şi se formează acizi biliari care menţin colesterolul solubil şi previn formarea calculilor biliari, susţin reprezentaţii centrului.

Centrul de studii despre bere, sănătate şi nutriţie este o entitate cu caracter ştiinţific, avându-i ca membri fondatori pe dr. Corina-Aurelia Zugravu - lector universitar în cadrul UMF "Dr. Carol Davila", Alin Popescu - medic primar în medicină sportivă şi consultant în probleme de nutriţie şi dr. Mihaela Begea - doctor în ştiinţe inginereşti. A fost înfiinţat în decembrie 2011.