Zilele Europene ale Patrimoniului 2021 celebrate la Arad
21.09.2021

Bătrânul continent european găzduiește incomensurabile comori culturale. Potrivit UNESCO, patrimoniul cultural reprezintă o parte esențială a culturii și identității, o resursă primordială care ne ajută să înțelegem cine suntem cu adevărat, iar Zilele Europene ale Patrimoniului, ediția 2021 (august-octombrie), promovează înțelegerea și încrederea, toleranța, exprimarea de sine a valorilor, credințelor, cunoștințelor și tradițiilor în evoluția omenirii.

Celebrând importanța accesului „la patrimoniul cultural și luarea în considerare a valorilor de către fiecare comunitate cu patrimoniul cultural” (Convenția privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate, 2005), vineri, 17 septembrie 2021, Sala „Regele Ferdinand” din cadrul Primăriei Municipiului Arad a găzduit vernisajul Expoziției Internaționale „Spaţii fluente. Hărți ale bazinului dunărean 1650-1800”, un proiect expozițional conceput de Arhiva Landului Baden-Württemberg, Secţia Arhiva Generală a Landului din Karlsruhe şi Institutul de Istorie şi Studii Regionale a Şvabilor Dunăreni din Tübingen, în colaborare cu Academia Română, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, prin Direcția Patrimoniului Cultural Universitar, Institutul de Cercetări Socio-Umane al Academiei Române din Sibiu, Arhivele Naționale, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, Complexul Muzeal Arad, Consiliul Județean Arad, Prefectura Județului Arad, Centrul Cultural Județean Arad.

În prezența unui public select, distinși invitați au luat cuvântul: prof. dr. Reinhard Johler, director al Institutului de Istorie și Studii Regionale al Șvabilor Dunăreni din Tübingen, prof. dr. Wolfgang Zimmermann, director al Arhivei Landului Baden-Württemberg, secția Arhiva Generală Karlsruhe, prof. univ. dr. Rudolf Gräf, director al Institutului de Cercetări Socio-Umane al Academiei Române din Sibiu, mag. Josef Wolf, cercetător în cadrul Institutului de Istorie și Studii Regionale al Șvabilor Dunăreni din Tübingen, alături de dr. Doru Sinaci, subprefect al județului Arad, prof. univ. dr. Corneliu Pădurean, prof. univ. dr. Marius-Ioan Grec ca reprezentanți ai mediului academic arădean.

Expoziția „Flowing Spaces – Maps of the Danube Region” conturează spațiul străbătut de bătrânul fluviu dunărean, evidențiind în mod fluent, modificările teritoriale, atât din punct de vedere cronologic, cât și istoric, prin reliefarea modificărilor statale și societale ce au avut loc de-a lungul celor 150 de ani reflectați în excepționale și unicate transpuneri cartografice: „Expoziția noastră tematizează percepția spațiului dunărean în epoca modernă timpurie, de la 1650 până la 1800, deci până la începuturile cartografiei științifice. Este o expoziție constituită din hărți tipărite și hărți manuscris care reprezintă spațiul Dunării de mijloc, al Dunării de jos, Balcanii de nord și Balcanii vestici, din perspectiva cartografiei occidentale, al cartografi de diverse origini, care erau fie topografi militari, ofițeri-topografi sau editori de hărți care tipăreau hărți pentru publicul larg”, evidenția mag. Josef Wolf, cercetător în cadrul Institutului de Istorie și Studii Regionale al Șvabilor Dunăreni din Tübingen.

***

Catalogul expoziției poate fi consultat în cadrul Secției „Împrumut carte pentru adulți” din cadrul Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol”: Josef Wolf, Wolfgang Zimmermann (ed.): Flowing spaces. Maps of the Danube region 1650-1800. Catalog for the international traveling exhibition of the Institute for Danube Swabian History and Regional Studies, Tübingen, and the Baden-Württemberg State Archive, General State Archive Karlsruhe, Regensburg, 2017.

Cele 70 de exponate valoroase care alcătuiesc expoziţia sunt expuse în spațiile Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” și a Muzeului de Artă Arad (str. Gh. Popa de Teiuș 2-4, etajele I-II), în perioada 17 septembrie – 20 noiembrie 2021, de marți până duminică, între orele 09.00-17.00, accesul publicului fiind gratuit, cu respectarea măsurilor de prevenție a răspândirii Covid 19.