Zece soldaţi infectaţi cu SARS-CoV-2
21.04.2020

Zece militari din cadrul Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radul Golescu” din Cetatea Aradului, au fost confirmați pozitiv cu coronavirus.

Nouă soldaţi se află internați în spital, iar unul este în carantină la domiciliu.

Ofițerul de informare și relații publice, căpitanul Paul Crăciun, ne dă asigurări că starea celor zece soldaţi este bună și că la nivelul unității au fost luate toate măsurile pentru evitarea răspândirii SARS-CoV-2.

În interiorul batalionului a-a desfăşurat o anchetă epidemiologică, condusă de o echipă medicală din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara, având ca scop identificarea contacților direcți ai militarilor infectați și izolarea acestora la domiciliu, conform procedurilor standard stabilite la nivel național.