În data de 10.06.2020, în jurul orei 19.30, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac - I.T.P.F. Oradea au depistat, la aproximativ 400 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, zece persoane care se îndreptau pe jos, spre teritoriul Ungariei şi care nu îşi justificau prezenţa în zonă.
Cei zece cetățeni străini au fost preluați și transportați la sediul Sectorului P.F. Nădlac, pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că grupul este format din zece cetăţeni din Afganistan, şapte bărbaţi și trei minori. Adulții au vârste cuprinse între 18 şi 24 ani, iar minorii între 15 şi 16 ani. Aceştia au declarat că intenţionau să ajungă în state din vestul Europei.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizare urmând să fie dispuse măsurile legale care se impun.