Zbor lin, sufletul meu!
13.11.2021

Antonia, fetița ucisă și incendiată de iubitul mamei sale, a fost înmormantată astăzi,în Arad. A fost o ceremonie de rămas bun restrânsă, dar sfâșietoare. Fetița a fost înmormantată într-un cosciug alb pe care tânăra de 28 de ani a scris: Zbor lin, sufletelul meu, așa cum obișnuia femeia să iși alinte copila. Păpușa preferată a fetiței se afla cu ea, tot la dorința mamei. Direcția pentru protecția copilului din Arad, în grija căreia se află tânăra, dar si avocata acesteia, au facut toate demersurile pentru organizarea înmormântării. Dupa sosirea probelor ADN parchetul Arad i-a permis mamei să își îngroape, crestinetste, copilul. În zilele următoare, este de așteptat ca anchetatorii să finalizeze dosarul și să il trimită în judecată pe presupusul criminal pentru omor și profanare de cadavre.