Vot fără probleme în Diaspora
10.11.2019

Spre deosebire de alegerile precedente, când oamenii protestau din cauza cozilor infernale la secții, acum comentariile de pe internet arată români sunt bucuroși că votul durează foarte puțin.


În toate mărturiile publicate pe rețelele de socializare, românii care s-au dus să voteze la urnele din străinătate spun că durează foarte puțin, indiferent de condițiile meteo, în Capitala Norvegiei, de pildă, e zăpadă.


În Dubai, pe vreme de plajă, tinerii au inceput sa voteze inca de dimineață.


În Spania, țară în care este a doua comunitate de români că mărime, un barbat a mers 200 de kilometri până la cea mai apropiată secție.


Și în Austria s-a votat repede.


Rapiditatea procesului de votare de acum este dată de faptul că între șapte și nouă tablete au luat locul listelor scrise de mână de la alegerile trecute. Alegătorul intră, dă actul de identitate, care este scanat, semnează electronic, merge în cabină să voteze și la ieșire pune buletinul de vot în urna.


Autoritățile susțin că deși au existat peste 300 de cereri de înlocuire a unor membri din cele 835 de comisii de votare deschise în toată lumea, acestea au fost rezolvate.


Şi veştile bune nu se opresc aici. S-a înregistrat un record pentru diaspora romanească! Au votat deja peste 400.000 de oameni, până acum, în primul tur al alegerilor prezidenţiale.