Voluntarii filialei arădene de Cruce Roşie au avut un final de săptămână cu evenimente derulate în judeţ. La Căsoaia voluntarii au fost prezenti, alaturi de elevi, in tabara de elevi. Ei i-au învăţat pe cei mici tehnici de prim ajutor si preventie pentru situatiile de urgenta medicala. Copiii au fost entuziasmaţi să afle cum îşi pot salva aproapele în momente extreme. Subfiliala de Cruce Rosie din Pecica au organizat o acțiune de petrecerea timpului liber in Parcul Natural Lunca Mureșului. Grupul de 30 de voluntari a pornit pe două roţi de la Centrul de vizitare, ferma de bivoli. Voluntarii au fost întâmpinaţi de viceprimarul din pecica, Miodrag Stanoiov. Cu biciletele, închiriate de la centru, cu mic cu mare, voluntarii au pornit prin Parcul Natural Lunca Mureşului. Prima oprire a fost la mănăstirea Bezdin, unde viceprimarul le-a prezentat istoria lăcaşului de cult. După parcugerea traseului de 11 km, voluntarii s-au oprit la un popas turistic. Jocuri de societate şi un picnic au încheiat încă o zi reuşită, a voluntarilor de Cruce Roşie, care sunt împreună, atât la acţiunile umanitare, cât şi în timpul liber.