Ministrul de interne, Marcel Vela a fost prezent astăzi la Arad în punctul de trecere a frontierei, după ce la sfârșitul săptămânii trecute, mii de români au trecut granița, formându-se cozi de kilometri.
Televiziunea Arad a relatat încă de vinerea trecută situația de la Nădlac 1, acolo unde sute de români așteptau să treacă frontiera cu Ungaria. Starea tensionată din rândul cetâțenilor dar și presiunea pusă asupra lucrătorilor vamali l-a determinat pe ministrul Vela, să fie astăzi la fața locului..
Adevărate rețele de transport ale persoanelor care vin pe jos în țară și-au făcut apariția la frontieră unde zilele trecute au apărut mai multe taxiuri și microbuze chiar și din alte județe, care îi așteaptau pe români în benzinăriile din zonă. Nu pentru mult timp însă, pentru că autoritățile au intervenit și au stopat fenomenul...
Situția a revenit la normal, însa este greu de spus pentru cțt timp, ținând cont de ridicarea restricțiilor cu privire la carantină!