Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricutură a
județului Arad (CCIA Arad), Gheorghe Seculici, a primit, vizita E.S. Lea Stančič, Ambasadorul Republicii Slovenia
în România, în scopul identificării unor soluții de creștere a volumului
schimburilor comerciale dintre cele două state.
În cadrul acestei întrevederi, au fost prezentate oportunități de
afaceri slovene și au fost identificate perspective de cooperare dintre Camera
Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad și Ambasada Sloveniei în
România pentru intensificarea schimburilor comerciale bilaterale.
În cadrul discuţiilor, președintele CCIA Arad, domnul Gheorghe
Seculici a prezentat judeţul Arad sub aspect economic și activitatea camerală,
subliniind oportunitatea stimulării și dezvoltării relațiilor economice
româno-slovene, inclusiv a schimburilor comerciale bilaterale, în domenii de
interes reciproc.
E.S. doamna ambasador Lea Stančič, a precizat că, cele două
comunități de afaceri pot iniția un dialog în ceea ce privește bunele
practici pentru investițiile care se pot face în infrastructura din România și
și-a exprimat deschiderea pentru îmbunătățirea climatului economic, a
schimburilor comerciale dintre țările noastre și dorința de a aduce cât mai
multe afaceri slovene în județul Arad.
Întrevederea s-a încheiat cu exprimarea reciprocă a
disponibilităţii şi deschiderii pentru continuarea şi aprofundarea dialogului
iniţiat.