Vine orga
15.05.2019

Investiţie de jumătate de milion de euro, la Filarmonica de Stat Arad. După mai bine de o sută de ani, arădenii vor avea parte de o orgă de concerte, un  instrument unic, în zonă, rar şi în România. Orgi de acest fel funcţionează doar la Bucureşti şi Târgu-Mureş. O firmă din străinătate a câştigat licitaţia, iar orga ajunge, pe bucăţi, la Arad. Nu mai puţin de 15.000 de componente vor ajunge la Filarmonică. Marea orgă de concerte va fi asamblată, la Arad. Primele bucăţi au sosit, încă, de ieri.  Mai multe lăzi cu echipamente au fost aduse, urmând multe alte componente, care, până în stagiunea următoare se vor metamorfoza într-un instrument de 13 tone! 

“Cred că în următorii 100 de ani, nu va mai exista o investiţie de o asemenea dimensiune. În România, orgă mai deţine doar Ateneul Român şi Filarmonica de Stat din Târgu Mureş. Acum cu mândrie putem afirma că şi noi vom avea acest instrument deosebit. La Arad au ajuns doar o parte din cele peste 15.000 de componente ale orgii. Încă de acum trei ani am luat în calcul construirea unei platforme foarte rezistente adaptate structurii, dimensiunii şi greutăţii acestui instrument care cântăreşte peste 13 tone. Suntem martorii unui eveniment deosebit.” , a declarat managerul Filarmonicii de Stat Arad, Doru Orban.