Patru elevi ai Școlilor Militare de Subofițeri Jandarmi au început stagiul de practică la Jandarmeria Arad
În următoarele două luni, patru elevi ai Școlilor Militare de Subofițeri Jandarmi "Petru Rareș" Fălticeni, respectiv ’’Grigore Alexandru Ghica’’ Drăgășani, vor desfășura stagiul de practică în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad.
Viitorii jandarmi vor participa la misiuni atât în cadrul structurii de pază, cât și în cadrul structurii de ordine publică, astfel, timp de două luni vor fi conectați cu realitatea profesională și situația operativă specifică celor două structuri, având ocazia ca, sub îndrumarea colegilor jandarmi cu experiență, să pună în practică noțiunile teoretice dobândite până în acest moment la instituțiile militare de învățământ din care provin.
Spețele și cazurile concrete pe care aceștia le vor întâlni pe timpul desfășurării stagiului de practică vor avea un rol esențial în fundamentarea cunoștințelor teoretice, precum și în familiarizarea cu provocările specifice carierei de jandarm.