În dimineața zilei de luni a fost constatată absența dintr-un centru de carantină a 4 persoane de cetățenie marocană.
În zonă au fost direcţionate imediat echipaje de poliţie și jandarmerie, pentru căutarea celor 4 bărbați, unul dintre aceștia fiind depistat de către jandarmi în scurt timp, în zona împădurită din apropierea centrului de carantină.
În acest moment căutările continuă pe cele mai probabile trasee de deplasare și în zonele în care se pot afla ceilalți trei.
Bărbatul identificat a fost introdus din nou în carantină pe o perioadă de 14 zile, cu suportarea, de către acesta, a cheltuielilor de carantinare.
De asemenea, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
Precizăm faptul că aceste centre de carantină nu au regim de detenție, iar misiunea jandarmilor este de a asigurara măsurile de ordine publică în zona acestora.
Permanent, cetățenii aflați carantină, sunt informați despre prevederile legale privind măsura carantinării și consecințele penale rezultate din nerespectarea acestor măsuri.