VIDEO | Bilete la suprapreţ
09.09.2021

Suntem cu puţin timp înaintea unui meci foarte important. De pe locul 3 în clasamentul Ligii 1, Bătrâna Domnă va înfrunta echipa Rapid Bucureşti. Achiziţionarea de bilete la meciurile UTA-ei şi vânzarea lor la suprapreţ, reprezintă din păcate, o practică des întâlnită în rândul arădenilor.

Dacă preţurile biletelor puse spre vânzare de club ajung până la un maxim de 60 de lei la Tribuna 1, 45 de lei la Tribuna a doua şi 30 de lei la peluză, pe internet, acestea se vând şi cu x lei.

Fie că vorbim despre vânzarea biletelor online, pe site-urile de socializare, sau despre vânzarea în faţa stadionului înainte de meci, mulţi fani ai UTA-ei intră în posesia biletelor, la preţuri mult mai ridicate decât cele propuse de club. Organele legii fac tot posibilul să împiedice desfăşurarea acţiunilor de acest fel.

Potrivit legii numărul 4/2008, cumpărarea în scop de revânzare a biletelor sau a oricăror documente de acces la competiţii sportive, precum şi vânzarea lor la suprapreţ constituie o contravenţie şi se sancţionază cu amendă de la 1000 la 3000 de lei.

UTA va înfrunta mâine pe Rapid, pe Arena Francisc Neuman, începând cu ora 21, într-un meci ce se anunţă a fi incendiar, atât pe teren, cât şi în tribune.