Victorie superbă pe un stadion plin: UTA - FCSB 3-1
05.03.2023

UTA a obținut un succes uriaş, 3-1 cu FCSB, în penultima etapă a sezonului regulat din Superligă. Joonas Tamm, cu un autogol, Virgiliu Postolachi şi Desley Ubbink au marcat pentru arădeni, în timp ce oaspeții au punctat prin Florinel Coman. Peste 10000 de utişti s-au aflat în tribune şi au creat o atmosferă extraordinară pe tot parcursul jocului, iar la final s-au bucurat alături de jucători pentru victoria obținută.


La chiar prima acțiune periculoasă, "roş-albii" au reuşit să marcheze. Ubbink l-a lansat pe Otele în partea stângă, nigerianul a centrat pentru Milosevic, dar Tamm a intervenit şi şi-a introdus balonul în proprie poartă. Din păcate, avantajul utiştilor a rezistat doar patru minute. După o eroare în careul arădean, balonul a ajuns la Edjouma, care l-a aşezat pentru Dawa. Africanul i-a trimis lui Coman, care a plasat mingea perfect la colțul lung. FCSB a avut o nouă ocazie când Olaru a centrat pentru Miculescu, dar Roger a intervenit excelent şi a respins în corner. Pe final de repriză, UTA a avut mai multe acțiuni la poarta lui Târnovanu, dar toate s-au încheiat cu execuții slabe, la care goalkeeperul oaspeților nu a avut mari probleme. Ultima oportunitate a reprizei a fost a bucureştenilor: Radunovic a centrat pentru Miculescu, fostul utist a trimis cu capul spre poartă, dar Kucher a intervenit excelent şi la pauză s-a intrat cu scorul de 1-1. 


Primele ocazii din repriza secundă au apărut după minutul 60 şi au aparținut UTA-ei. Mai întâi, Rareş Pop a scăpat în partea stângă şi a tras, dar execuția sa a fost blocată. Apoi, arădenii au trecut în avantaj: Batha a trimis o pasă lungă pentru Postolachi, iar atacantul l-a învins pe Târnovanu cu un şut excelent. Utiştii au făcut 3-1 în minutul 77, prin Desley Ubbink. După o fază complicată, în care "roş-albii" au cerut fault asupra lui Rareş Pop, mingea a revenit la juniorul utist, care a centrat perfect în fața porții, de unde olandezul a înscris simplu. Fostul utist Miculescu a ratat apoi golul de 3-2, când şutul său a fost respins de Kucher. Popescu a ratat o nouă oportunitate în minutul 90, trimițând de la distanță pe lângă poarta UTA-ei. Deşi s-au acordat nouă (!) minute de prelungire la finalul părții secunde, FCSB nu a mai creat nimic şi arădenii au obținut un succes important, atât pentru clasament, cât şi pentru moralul echipei. 


Vineri, de la ora 20:30, "Bătrâna Doamnă" încheie sezonul regulat cu o partidă pe terenul Universității Craiova.