UTA a învins cu 3-1 pe terenul Gloriei Buzău în partida din Grupa B a Cupei României.
„Roș-albii” au deschis scorul în minutul 1, prin Claudiu Keșeru, care a îndeplinit o simplă formalitate din centrul careului după o centrare a lui Jobello. Ariel Lopez a restabilit egalitatea în minutul 16 când a înscris cu capul după un corner, însă arădenii au revenit în avantaj opt minute mai târziu, tot în urma unei lovituri de colț. Același Claudiu Keșeru a finalizat simplu din fața porții după ce apărarea gazdelor nu a reacționat.
Arădenii au primit un penalty în minutul 67, când Pop a fost faultat în careu. Wesley Jobello a executat bine și a dublat avantajul UTA-ei. După doar câteva minute, buzoienii au primit și ei penalty, pentru un henț al lui Dobrescu, dar Balauru a reușit să respingă șutul trimis de Matiș. UTA a rămas în 10 oameni în minutul 78, când Hoxhallari a primit direct cartonașul roșu, dar „roș-albii” au protejat avantajul și au obținut prima victorie din al doilea mandat al lui Laszlo Balint.
Tehnicianul a vorbit despre succesul obținut: „Trebuie să îmi felicit băieții. E adevărat, nu am avut consistența pe care poate ne-am fi propus-o și ne-am fi dorit-o, dar pe undeva normal. Important este că am știut să suferim când a trebuit să suferim, am avut și o doză de șansă, pentru că a fost și acel penalty, a fost o bară, dar una peste alta, indiferent ce se întâmplă, pentru noi e foarte important acum să încercăm să fim cât se poate de eficienți, pentru că avem nevoie de rezultate, avem nevoie să ne recâștigăm spiritul și până la urmă, cred că tot ce s-a întâmplat astăzi ne arată că nimic nu vine simplu, va trebui să suferim pentru fiecare punct, pentru fiecare victorie de acum înainte.”
Următorul meci al arădenilor va avea loc duminică, de la ora 15:45, pe teren propriu cu FC Voluntari în Superligă.
Formații:
Buzău: Boison – Părvulescu, Vîrtej, Marku (Wiktorski 46), Uțiu – Lopez, Honciu (Ciobanu 46) – Al. Munteanu (Lazăr 62), Matiș, Manea (Gaitan 46) – Neicuțescu (Burlacu 67). Rezerve neutilizate: Stoian – Oteliță, Sălceanu, Boiciuc. Antrenor: Adrian Mihalcea.
UTA: Balauru – Dobrescu, Erico, Benga, Hoxhallari – Matei (Cibi 89), Batha – R. Pop, Ubbink (Stahl 78), Jobello (Otele 73) – Keșeru (Postolachi 73). Rezerve neutilizate: Iacob - Maxim, Negoescu, Godwin. Antrenor: Laszlo Balint.
Arbitri: Sorin Vădana (Cluj) – George Suciu (Cluj), Cosmin Vatamanu (București). Rezervă: Eduard Ioniță (Tulcea)
Observatori FRF: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea), Marin Iancu (Urziceni – Ialomiţa)
FOTO: frf.tv