VARad! Petre, gol la Campionatul European U21!
18.06.2019

Victorie senzațională pentru naționala României U21 la debutul la Campionatul European din Italia și San Marino! Tricolorii pregătiți de Mirel Rădoi s-au impus cu 4-1 în fața Croației la capătul unei prestații superbe.

La 25 de ani de la victoria ”seniorilor” cu 3-1 în fața Columbiei la Mondialul din Statele Unite, generația tânără a aratat că viitorul fotbalului românesc este pe mâini bune. George Pușcaș a deschis festivalul după o lovitură de pedeapsă acordată prin tehnologia VAR, la un henț în careul croat. Ianis Hagi a mărit avansul cu șut în forță de la marginea careului, iar până la pauză, Vlasic a redus din handicap. Tudor Băluță a refăcut diferența de 2 goluri după ce a speculat o pasă greșită, iar finalul le-a aparținut în întregime tricolorilor.

Adrian Petre a intrat pe teren cu puține minute înainte de final și a înscris golul care a închis tabela la 4-1, după ce a apărut excelent la prima bară și a împins balonul în poartă. Golul, anulat inițial, a fost validat tot cu ajutorul tehnologiei VAR. Fostul atacant al UTA-ei, legitimat în acest moment la Esbjerg în Danemarca, ajunge astfel la 3 reușite în tricoul selecționatei de tineret, după  ce a marcat împotriva Bosniei și Herzegovina, și a Liechtensteinului. 

Dennis Man a avut, de asemenea, o prestație solidă, fiind folosit titular, și înlocuit spre final de viitorul său coleg de la FCSB, Darius Olaru. 

România va întalni pe 21 iunie Anglia, iar pe 24 Franța. 

Foto: Captură TVR