VÂNĂTOARE DE COMORI ÎN CENTRUL ARADULUI
29.07.2019

Arădenii sunt invitați în amiaza zilei de luni, 29 iulie, în fața Palatului Administrativ, la un eveniment unic de explorare a oraşului nostru. De la ora 12:00, toți pasionații de arhitectură şi competiții sunt aşteptați să se alăture unei sesiuni de „Geocaching”, împreună cu 24 de tineri din Letonia şi Arad, participanți la un proiect Erasmus+.

Geocaching este un joc bazat pe poziționare GPS și constă în găsirea unor cutii cu „comori” numite geocache-uri (sau cache-uri), care sunt ascunse la anumite coordonate geografice.

La eveniment sunt așteptați să se alăture și jucători din comunitatea de Geocaching din România care până numără câteva sute de membrii și peste 3800 de „comori”(cache-uri) active.

„Uncover to Discover”este un proiect  organizat de Asociația „Youth for City – City for Youth” din Cesis, Letonia, împreună cu Asociația Turism Alternativ din Arad, România. Scopul proiectului este acela de a explora și promova monumente de patrimoniu cultural folosind o aplicație online numită „Geocaching”.