Vaccinaţi la domiciliu
22.01.2021

Persoanele dializate, imobilizate sau nedeplasabile sunt vaccinate la domiciliu, fără programare, în etapa a doua.
Astel, reprezentanţii direcţiilor de asistenţă socială din cadrul consiliilor locale întocmesc listele cu persoanele care sunt dializate, imobilizate sau nedeplasabile, la domiciliu şi care doresc să fie vaccinate. Listele se întocmesc împreună cu asistenţii personali ai acestora (dacă au) şi cu membrii de familie care locuiesc în aceeaşi gospodărie.

Vaccinarea se va putea face prin echipe de vaccinare mobile, prin solicitarea echipajelor de consultaţii la domiciliu ale serviciilor de ambulanţă, cu suplimentarea acestora, fără afectarea capacităţii operative.

Vaccinarea pacienţilor se va realiza fie înainte, fie (preferabil) imediat după efectuarea şedinţei de dializă, (astfel încât intervalul de timp de aşteptare pentru vaccinare să fie redus la minimum).

Atât persoanele imobilizate sau nedeplasabile, cât şi persoanele dializate pot fi vaccinate fără programare pe platformă.