Utistul Marko Vukcevic, marcator împotriva României!
04.06.2022

Utistul Marko Vukcevic a marcat al doilea gol al naţionalei Muntenegrului în victoria din această seară, 2-0 împotriva României, în prima etapă a grupei B3 din UEFA Nations League.

Intrat în minutul 79 pe teren, în locul mijlocașului lui Lazio, Adam Marusic, jucătorul UTA-ei a dublat avantajul echipei sale în minutul 87 după ce Mugosa deschisese scorul. Faza golului doi a pornit de la Radunovic, care a profitat de gafa lui Chiricheș și a recuperat balonul în partea stângă, după care a centrat pentru Mugosa, șutul acestuia a fost respins de Niță până la Vukcevic, care a finalizat faza din 8 metri. A fost primul gol al fundașului utist în tricoul naționalei țării sale.  De cealaltă parte, „tricolorii” antrenați de Edward Iordănescu au avut o evoluție groaznică la Podgorica, trimițând un singur șut pe poartă în cele 90 de minute.

„România are jucători de calitate, pe care dacă i-am fi lăsat să joace, nu am fi avut nicio șansă, am jucat un meci perfect. Mă bucur că am câștigat și că am marcat primul gol pentru echipa națională. E puțin ciudat, într-adevăr, că am dat primul meu gol pentru Muntenegru împotriva naționalei României, iar eu joc în Liga 1. Oricum, mă bucur mai mult pentru victorie și mai puțin pentru golul meu. Totul se joacă în această grupă, România are jucători de calitate, azi au lipsit patru dintre ei. Au pierdut azi, dar rămân una dintre echipele bune din această grupă. Într-adevăr, și nouă ne-au lipsit fotbaliști importanți azi, dar avem un grup bun și la noi acasă e cam greu să câștigi. Jucăm agresiv, luptăm și avem și fanii alături” a declarat Vukcevic la finalul întâlnirii.

În celălalt meci al zilei din această grupă, Finlanda și Bosnia au remizat, 1-1. Marți, de la ora 19, Muntenegru va juca în Finlanda, iar de la ora 21:45, România va evolua la Zenica, împotriva Bosniei.

Formații:

MUNTENEGRU: 1. Mijatović – 7. Vešović, 5. Vujačić, 6. Tomašević-cpt., 2. Vukčević – 23. Marušić (4. M. Vukčević, 79), 20. Raičković (19. Šćekić, 79), 10. Janković (18. Savićević, 84), 16. Jovović (8. D. Božović, 56) – 17. Hakšabanović (3. Radunović, 84) – 9. Mugoša. Selecționer: Miodrag Radulovic

Rezerve: 12. Petković, 13. Dragojević – 11. Bećiraj, 14. Duranović, 15. Balić, 21. Sekulic, 22. Milović

ROMÂNIA: 1. Niță – 2. Rațiu, 6. Chiricheș-cpt., 17. Rus, 11. Bancu – 18. Marin (8. Cicâldău, 78), 3. Cristea (5. Crețu, 13), 14. Olaru (10. Maxim, 46) – 9. Ivan, 19. Tănase (7. Alibec, 65), 13. Mihăilă (23. Mitriță, 65). Selecționer: Edward Iordănescu

Rezerve: 12. Moldovan, 16. Aioani – 4. Manea, 15. Burcă, 20. Hanca, 21. Popescu, 22. Camora