UTA va disputa un amical cu Ripensia, sâmbătă, de la ora 11:00, la Sânnicolau Mic! Accesul spectatorilor nu va fi permis
07.10.2021

UTA a profitat de pauza pe care o ia Liga 1 pentru meciurile echipelor naționale și a programat o partidă amicală. „Roș-albii” vor întâlni divizionara secundă Ripensia Timișoara sâmbătă, de la ora 11:00, pe terenul „Banatul” din Sânnicolau Mic. Având în vedere înmulțirea cazurilor de Covid-19 în ultima perioadă în Arad, jocul se va disputa fără spectatori.

Cele două formații s-au mai întâlnit într-un meci de pregătire în acest sezon, pe 14 iulie, în cadrul evenimentului în care UTA și-a prezentat lotul pentru noua stagiune. După cele două reprize de 30 de minute, arădenii au învins cu 3-2. Hora, Roger și Antal au marcat pentru „roș-albi”, în timp ce oaspeții au punctat prin Stoica și un autogol al lui Medjimorec.

Laszlo Balint nu se va putea baza pe cei patru fotbaliști plecați la echipele naționale, Miculescu, Isac, Vukcevic și Baravykas, însă noua achiziție Constantin Dima ar putea prinde primele sale minute din postura de jucător al UTA-ei. După primele nouă etape ale sezonului de Liga a II-a, Ripensia se clasează pe locul 12, cu 10 puncte.