UTA U17 este în finala Ligii Elitelor! Arădenii au învins FCSB cu 5-2 la general și vor întâlni Viitorul în ultimul act
29.05.2021

UTA U17 s-a calificat în finala Ligii Elitelor după remiza de astăzi, 1-1, pe terenul lui FCSB. Arădenii s-au impus cu 4-1 la Arad în prima manșă, așadar au câștigat „dubla” cu scorul de 5-2 la general.

„Roș-albii” au deschis scorul în minutul 17, când Mitroi și-a înscris în proprie poartă, iar gazdele au egalat în minutul 70, prin Toma, care a marcat cu un șut sub bară din 8 metri.


Arădenii vor întâlni în finală Viitorul Constanța, care a învins Universitatea Craiova în cealaltă semifinală cu scorul de 5-1 la general (2-1 și 3-0 în cele două manșe). Finala va avea loc pe 14 iunie, de la ora 12:00, la Buftea sau Mogoșoaia.

Formații:

FCSB U17: Frânculescu - Mitroi, Petruț, Cireșoiu, Șuteu - Horșia, Sajin (Stavrositu 84), Pintilie (Toma 46), Burnaz (Mitrache 53) - Fulga, Muși. Antrenor: Dacian Nastai

UTA U17: Blaga - Sarkozi, Pele, Roșu, Codrea - Șerengău, Bulza (Bokse 53), R. Pop (Opriș 75), M. Cristian - Popa, Lingurar (Nagy 22). Antrenor: Dinu Donca

FOTO: FCSB