UTA şi primăria la un acord
09.10.2020

Clubul UTA și reprezentanții Primăriei au ajuns la un acord în această dimineață pentru introducerea unui amendament în conținutul proiectului de hotărâre al Consiliului Local Municipal Arad care vizează tarifele pentru utilizarea Arenei „Francisc Neuman”. Mai exact, cheltuielile cu închirierea arenei de către UTA se reduc considerabil, prin eliminarea costurilor pentru închirierea spațiilor publicitare și reducerea celor pentru nocturnă și degivrare.

Proiectul propus spre aprobare a fost agreat de ambele părţi, UTA fiind reprezentată la ședința CLM de managerul general Codru Grădinariu.

UTA a inaugurat noul stadion „Francisc Neuman” în această vară, odată cu revenirea în Liga 1 după 12 ani. 

Comunicat Primăria Municipiului Arad: 

Primarul Călin Bibarț: „Tarifele propuse sunt mai mult decât acceptabile și sunt printre cele mai mici din țară.”

Tarifele pentru exploatarea Stadionului Municipal „Arena Francisc Neuman” au fost aprobate în ședința extraordinară de vineri, 9 octombrie 2020, asta după ce în cursul dimineții reprezentanții Primăriei Arad și cei ai Clubului UTA s-au așezat la aceeași masă și au discutat punctual proiectul de hotărâre propus. Astfel s-a convenit asupra necesității aducerii unui amendament care să elimine orice neclaritate cu privire la tarifele de utilizare a stadionului municipal, care sunt printre cele mai mici din țară, lucru confirmat și de reprezentanții clubului de fotbal.

„În ultima perioadă au apărut în spațiul public o serie întreagă de informații false care au rezultat dintr-o interpretare eronată a proiectului de hotărâre propus. Odată clarificate aceste nelămuriri, inclusiv reprezentanții clubului sunt de părere că tarifele propuse sunt mai mult decât acceptabile și sunt printre cele mai mici din țară. În ciuda celor afirmate recent, Primăria Arad sprijină sportul de performanță și rămâne același partener loial al cluburilor sportive. Drept dovadă, în prima parte a acestui an UTA a primit 600.000 de euro și depunem eforturi ca și în această toamnă, respectând cadrul legal și în funcție de încasările bugetare -pentru că este un an dificil -vom finanța în continuare clubul UTA și echipa de baschet. Să nu uităm că fotbalul a fost singura ramură sportivă din Arad care în acest an a beneficiat de fonduri de la Primărie.”, a afirmat primarul Călin Bibarț.

„Confirmăm găsirea soluțiilor optime de colaborare în continuare cu pilonul principal al acestui proiect, Primăria Arad. Am agreat și noi forma proiectului de hotărâre care vizează tarifele de folosire pentru <<Arena Francisc Neuman>>. Profit de această ocazie să vă mulțumesc pentru activitatea pe care ați avut-o până acum și vreau să vă spun că reușita noastră vi se datorează și dvs.”, a declarat managerul clubului UTA, Decebal Grădinaru, în cadrul ședinței extraordinare CLM