După săptămâni întregi în care UTA a avut probleme de efectiv cauzate de COVID, accidentări sau suspendări, în sfârșit, Laszlo Balint se află în ceea ce el numește ”dificultatea pe care orice antrenor și-o dorește”, aceea de a trebui să aleagă dintre numeroșii jucători pe care-i are la dispoziție. În acest moment tot lotul UTA-ei este valid din punct de vedere medical. Singurele semne de întrebare sunt în jurul jucătorilor Florin Iacob, Alexandru Benga și Alexandru Albu care, venind după o perioadă de două săptămâni de pauză (cauzată de COVID în cazul primilor doi și de o accidentare în ceea ce-l privește pe Albu) încă nu sunt la standardul ideal din punct de vedere al condiției fizice, urmând să fie monitorizați în zilele care urmează pentru a se decide în ce măsură se va putea apela la ei în meciul de sâmbătă.
Nici nu putea fi un moment mai bun ca UTA să își rezolve toate problemele de efectiv. Laszlo Balint va avea nevoie de cele mai bune opțiuni în ceea ce privește jucătorii folosiți, asta deoarece la Arad vine chiar campioana României, CFR Cluj. Din punctul de vedere al antrenorului Bătrânei Doamne, CFR este cea mai în formă echipă din acest moment, jocul creativ și ofensiv implementat de la venirea lui Edi Iordănescu începând să își arate rezultatele. În ultimele etape, CFR și-a creat multe ocazii de gol iar în ultima etapă, cea de pe teren propriu, cu FC Argeș, a reușit chiar să înscrie de 5 ori. Balint este însă optimist că va reuși să blocheze jocul ofensiv al adversarilor dar și că UTA va reuși să pună probleme defensivei clujene. Optimismul antrenorului arădenilor este bazat pe ”tonusul bun” pe care l-au arătat jucătorii la antrenamentele din această săptămână.
Tehnicianul UTA-ei a vorbit și despre obiective. ”Obiectivul clubului pentru acest sezon este salvarea de la retrogradare, cel al vestiarului e acela de a scoate maxim din fiecare meci iar obiectivul meu personal nu vi-l divulg dar e mai îndrăzneț” a declarat Balint care însă s-a ferit să abordeze frontal subiectul cupelor europene. „Este adevărat că modul de desfășurare al acestui campionat oferă posibilitatea de a lupta pentru calificarea în Europa și din playout dar mai este foarte mult până acolo și deocamdată cel mai important lucru este să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut în prezent„ a declarat Laszlo Balint.
Partida dintre UTA și CFR Cluj va avea loc sâmbătă de la ora 21.30. În tur arădenii au reușit o victorie mare, câștigând cu 1-0 pe terenul echipei cu care împart în prezent statutul de ”campioană a provinciei”