UTA are în probe un atacant ceh cu goluri în UEFA Champions League!
08.10.2021

UTA îl are în probe pe Tomas Wagner, atacant ceh de 31 de ani. Fotbalistul care măsoară 1,90m are 273 de meciuri şi 75 de goluri în prima ligă din ţara natală, la echipe precum Viktoria Plzen, Mlada Boleslav sau Jablonec. În ultimul sezon a evoluat în prima ligă din Cipru, la Nea Salamina, unde a înscris de 17 ori.

În 2013, "vârful" marca golul carierei sale, în minutul 90 al partidei Viktoria Plzen - CSKA Moscova din faza grupelor UEFA Champions League, reuşită care a adus victoria echipei sale cu 2-1 şi calificarea în primăvara Europa League. Pe lângă acea reuşită, a mai înscris alte două goluri în preliminariile UCL.

Wagner a evoluat şi la naţionala U21 a ţării sale, pentru care a marcat 6 goluri în 11 meciuri. Atacantul care a refuzat FCU Craiova în această vară ar putea fi testat de Laszlo Balint în amicalul cu Ripensia Timişoara de mâine (ora 11:00, în direct pe pagina de facebook TV Arad).