UTA a remizat cu FCSB la București, 1-1, în prima manșă a semifinalei din Liga de Tineret!
07.05.2023

UTA și FCSB au remizat, scor 1-1, în prima manșă a semifinalei din Liga de Tineret, disputată la Baza Sportivă ARCOM din capitală. Bucureștenii au deschis scorul în minutul 8, prin Matei Tănasă, care a înscris pe lângă portarul Mociu după o acțiune în banda stângă, iar utiștii au egalat în minutul 62, prin Fabiano Cibi. Mijlocașul cu două partide în Superligă pentru echipa mare a UTA-ei a marcat cu un șut imparabil la vinclu de la 18 metri, în urma unui assist primit de la Claudiu Negoescu, alt fotbalist cu partide jucate la formația de seniori. 

Între cele două goluri, „roș-albaștrii” au primit și un penalty, după ce Bota l-a faultat în careu pe Tănasă, însă goalkeeperul Haralambie Mociu a apărat execuția de la 11 metri a lui Toma. După această remiză, arădenii pornesc cu prima șansă la calificarea în ultimul act: returul se va disputa duminică, 14 mai, de la ora 12:00, pe stadionul „Motorul”. În cealaltă semifinală, Universitatea Craiova e favorită la calificare, după ce a trecut cu 2-1 de Farul în meciul tur.

Formații:

FCSB: Maxim – Ciobanu, Geană, S. Radu, Gogescu – R. Radu, D. Popa – Toma, Vlăsceanu, Tănasă – Moraru. Au mai jucat: Pruteanu, Corniciuc, Manolache, Pătrașcu, Tamași. Antrenor: Lucian Mezei

UTA: Mociu – Manoilă (46 Iurasciuc), Bota, Bokse, Anișorac – Ristin, Cibi – R. Popa (83 Bădău), Ekmekci (46 Negoescu), Ronai (75 Nica) – Pașcalău (31 Kyrychenko). Antrenori: Sandu Gaica, Adrian Ungur, Costel Bogoșel.

Arbitri: Mihai Amorăriței (Câmpina) – Doru Ioan Petre (Bucov) și Alin Ionică (Ploiești).