UPDATE | S-a aruncat în Mureș!
28.11.2019

UPDATE: Veşti despre tânăra scoasă din Mureş, în cursul zilei de astăzi. Interviuri: Simina Roz, purt. cuv. Spitalul Județean Arad, Dan Monoranu, purt. cuv. IJJ Arad.


ŞTIRE INIŢIALĂ: A fost alertă astăzi, 28 noiembrie 2019, în centrul orașului, după ce o femeie a încercat să își pună capăt zilelor, cu puțin înainte de ora 12.00, aruncându-se în râul Mureș, în zona Filarmonicii de Stat Arad. Arădeanca a fost salvată în ultima clipă, cu sprijinul jandarmilor şi polițiștilor locali aflați în patrulare.

Echipajele operative ale Poliției Municipiului, Serviciului Ordine Publică și Circulație din cadrul DGPL Arad și cele ale Serviciului Județean de Ambulanță Arad sosite, de urgență, la locul incidentului au reușit, în primă instanță, să salveze viața acesteia. Cu toate acestea, starea de sănătate a pacientei transportate între timp la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, rămâne critică. Potrivit informațiilor furnizate de soțul acesteia, motivul care a stat la originea gestului extrem al arădencei care tocmai devenise mamă ar fi fost o cădere nervoasă cauzată de șocul post-natal. – relatează Direcția Generală Poliția Locală Arad