Un record de generozitate în cadrul Colectei Naționale de Alimente: în doar trei zile, 626,9 de tone de alimente donate pentru peste 100.000 de oameni în nevoie
Sub sloganul „Împreună hrănim speranța”, Federația Băncilor pentru Alimente din România - FBAR și cele nouă Bănci Regionale pentru Alimente din București, Cluj, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța, Craiova și Galați anunță cu entuziasm și recunoștințărezultatele remarcabile ale Colectei Naționale de Alimente, desfășurată înperioada 13-15 decembrie. Această ediție a marcat cel mai mare rezultatobținut de la debutul campaniei în 2019.
Ediția de Crăciun a Colectei Naționale de Alimente a stabilit un nourecord, demonstrând puterea solidarității și generozității. Grație sprijinuluidonatorilor din toată țara, au fost colectate 626,9 tone de alimente neperisabile, echivalentul a 26 de tiruri pline de hrană. Aceastăcantitate impresionantă a fost transformată în 1.253.941 de porții de mâncare, oferind sărbători mai demne și mai senine pentru 100.793 de persoane vulnerabile, prin intermediul a 352 de organizații caritabilepartenere.
Deși inițiativa s-a încheiat oficial în magazinele partenere pe 15 decembrie, campania a continuat neobosit în depozitele Băncilor pentru Alimente și în cămările organizațiilor partenere, până când fiecare aliment donat a ajuns la cei care aveau cea mai mare nevoie. Angajați, organizațiiși voluntari dedicați au sortat cu grijă alimentele, iar mașinile au parcurssute de kilometri pentru a prelua donațiile din magazine și a le pune pe masa celor vulnerabili.
Rezultatele impresionante ale celei de-a XI-a ediții:
Acest impact fără precedent al campaniei a fost posibil datoritămobilizării remarcabile a partenerilor din retail, precum Lidl România, PENNY | REWE România, Auchan România și Kaufland România, alături de CHEP România și Edenred România, care s-au alăturatunui efort comun de a sprijini comunitățile vulnerabile. Mobilizarea șiimplicarea impresionantă a acestor parteneri, împreună cu voluntarii șidonatorii, au creat un moment de unitate și solidaritate, demonstrândputerea generozității.
„Această ediție a Colectei Naționale de Alimente subliniază solidaritateași forța unei rețele naționale a binelui, care conectează generozitateadonatorilor cu nevoile celor mai vulnerabili. Este cea mai amplămobilizare din istoria campaniei, demonstrând că, indiferent de provocări, oamenii de bine găsesc puterea de a sprijini semenii aflați în dificultate. Mulțumim tuturor celor implicați – donatori, voluntari, parteneri din retail și organizații caritabile. Fiecare aliment donat a fost mai mult decâthrană – a fost un simbol al speranței și al umanității,” a declarat Gabriel Sescu, președintele Federației Băncilor pentru Alimente din România – FBAR
Colecta Națională de Alimente rămâne un exemplu puternic al solidaritățiidin România, reunind comunități întregi pentru a oferi hrană și bucurie de sărbători celor aflați în dificultate. Organizată de FBAR împreună cu Băncile pentru Alimente membre, această campanie a devenit un simbol al generozității, crescând cu fiecare ediție în impact și amploare.
Federația Băncilor pentru Alimente din România – FBAR, împreunăcu cele nouă Bănci Regionale pentru Alimente din București, Cluj, Roman, Oradea, Brașov, Timișoara, Constanța, Craiova, Galați,constituie o mare rețea națională de solidaritate la dispoziția societății, organizațiilor caritabile și a celor mai vulnerabili dintre noi, o punte întreexistența surplusului de alimente și cei care au mai multă nevoie de hrană. Băncile pentru Alimente colectează și redistribuie ONG-urilor partenereproduse pe care producătorii, importatorii, distribuitorii sau retailerii le donează sau le transferă cu scopul de a reduce risipa alimentară. Obiectivul asumat al Băncilor este acela ca alimentele și produselenealimentare considerate surplusuri, în care au fost investite resursemateriale, timp și muncă, să nu ajungă pierderi sau risipă, ci să fie consumate de către cei aflați în dificultate și care nu au putere de cumpărare, contribuind astfel și la reducerea emisiilor de gaze produse de deșeurile alimentare.
FBAR se inspiră din modelul Federației Europene a Băncilor pentru Alimente (FEBA) și este recunoscută ca membru cu drepturi depline al acesteia. Din 2016, când a fost creată prima Bancă pentru Alimente la București și până astăzi, Rețeaua Națională a Băncilor pentru Alimente a salvat de la pierdere și risipă 27.486 tone de alimente, în valoare de peste64 milioane euro. Aceste alimente au fost transformate în aproximativ54,9 milioane de porții de hrană pentru peste 292.600 persoanele îndificultate, aflate în grija celor 807 ONG-uri partenere.