Un nou curs GDPR la Camera de Comerț Arad
25.06.2020

Interesul crescut pentru cursul de ''Responsabil cu protecţia datelor cu caracter personal'' a a făcut necesară organizarea unui nou curs de instruire la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a judeţului Arad.

„Organizaţiile care prelucrează date cu caracter personal trebuie să acorde o importanţă deosebită pregătirii în vederea răspunderii şi conformării la cerinţele impuse de normele europene a declarat preşedintele CCIA Arad, domnul Gheorghe Seculici.

“Cursul se adresează atât responsabililor cu protecția datelor, cât și personalului care prelucrează date cu caracter personal la nivelul operatorului (specialiști din departamentul de resurse umane, din zona protecției muncii, departamentelor de contabilitate, juridic, marketing, vânzări și comerț online, medici, notari, contabili autorizați, funcționarii publici din entitățile unde se eliberează și, după caz, prelucrează documente de identitate sau alte date cu caracter personal)”, a explicat prof. Carmen Crișan, managerul departamentului de Formare Profesională din cadrul CCIA Arad.

Cursurile se desfasoara numai cu măsurile de prevenire și protecție COVID 2019 adoptate de CCIA Arad:
• amenajarea sălilor, cu respectareaa distanţei de minim 1,5 metri
• maximum 10 cursanți într-o sală de curs
• decalarea programului și a pauzelor organizate, dacă se impune acest lucru
• impunerea purtării, pe toată perioada programului a echipamentului de protecție - mască și mănuși
• amplasarea de dozatoare cu dezinfectant la intrare în sălile de curs
• asigurarea aerisirii periodice a încăperilor
• asigurarea săpunului și a dezinfectantului, în permanență la grupurile sanitare.