UTA a remizat, 1-1, în amicalul disputat astăzi împotriva Universității Cluj la Simeria, pe un teren execrabil afectat de ploaie și zăpadă. Divizionara secundă a deschis scorul în minutul 19 prin Pop, care l-a învins pe Balauru cu un șut de la 15 metri. Roger a egalat pentru utiști în minutul 77, când a interceptat o minge în careul advers și a înscris cu un șut la colțul lung.
Trebuie menționat și că UTA a avut destule absențe la acest joc, Iacob și Vorobjovas fiind plecați la echipele naționale, Neluț Roșu e infectat cu COVID, iar Shlyakov, Antal, Erico, Miculescu, Buhăcianu și Hora au fost menajați.
Pentru „roș-albi” urmează două săptămâni fără joc oficial, până la meciul cu Sepsi de pe teren propriu, care va avea loc duminică, 4 aprilie, de la ora 17:30.