Una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism rutier din Sud-Estul Europei și cel mai important eveniment sportiv internațional din România - ajunge anul acesta în orașul Arad.
Vorbim despre Turul Ciclist al României sau Mica Buclă, care este este cea mai importantă competiție ciclistă desfășurată pe teritoriul României.
Aceasta este organizată de Federația Română de Ciclism si se va derula în perioada 8-13 septembrie.
Turul României va debuta cu o cursă-prolog în Timişoara, urmată de 5 etape.
Startul primei etape al turului va avea loc miercuri, 9 septembrie, la ora 12:00, din zona sensului giratoriu aflat la interesecția DN69 cu E671, din Timişoara.
Cicliștii aliniați la start vor parcurge un total de 171,2 km, pe traseul:
Timișoara – Orțișoara – Vinga – Arad – Șimand – Chișineu Criș – Salonta – Nojorid – Oradea.
Aceasta este a doua cea mai scurtă etapă, după cea de circuit din București.
Potrivit Federaţiei Române De Ciclism, competiția promovează valori precum spiritul de echipă, dinamismul, forţa, solidaritatea, efortul pentru depăşirea propriilor limite şi excelenţa.
De asemenea, ciclismul este considerat un sport ecologic, astfel, protejarea mediului inconjurător este altă valoare susținută de toți cei implicați în competiție.
Echipa Turului Ciclist al României se orientează spre inovație continuă, dezvoltare turistică și atenție dedicată pentru cerințele participanților și față de calitatea și siguranța circuitului.