Trif Lucian a trecut în rezervă
28.07.2020

Informare ISU Arad: Pe Luci îl cunosc toți pompierii din Arad și profesioniști și voluntari, în ultimii 15 ani toți au vorbit cu el la telefon sau pe stația radio. Le-a dispecerizat situațiile de urgență, i-a coordonat, i-a ajutat să găsească adrese, locurile in care se întâmplă ceva grav.

Pe Luci îl cunosc si câteva mii de oameni din Arad, fie că au sunat la 981 pe vremuri la 112 mai recent au vorbit și cu Luci. Cu calmul lui binecunoscut, cu profesionalism și cu un fin simț al umorului a reușit de fiecare dată să-i liniștească, să îi ajute până la sosirea echipajelor profesioniste sau voluntare.

A fost un profesionist desăvârșit și un coleg care a i-a învățat "tainele" despecerizării si pe cei noi veniți. Dispeceratul este creierul tuturor operațiunilor de Intervenție iar misiunea dispecerilor presupune in primul rând o reacție foarte rapidă concomitent cu analiza situației din teren, cunoașterea forțelor de Intervenție din subunității si multe alte calități pe care Luci le are.

În cei aproape 30 de ani de carieră militară, Luci nu a fost doar dispecer, a fost destui ani si "stingător" si acolo si-a făcut datoria cum a știut el mai bine.

Astăzi, după aproape 30 de ani de armată plutonier adjutant șef Trif Lucian a trecut în rezervă.

Pensie lungă și multă sănătate Luci, a fost un privilegiu să te avem coleg!