Sistarea traficului pe podul Decebal nu a intrat încă în
reflexul șoferilor arădeni și nici indicatoarele rutiere nu îi ajută prea mult
în a se adapta noilor condiții de trafic.
Oprirea traficului pe unul dintre cele mai circulate poduri
din municipiul Arad, Decebal, le dă mari bătăi de cap șoferilor. La doar două
zile de la închiderea circulației, mulți
dintre șoferi nu sunt familiarizați cu decizia autorităților de a da startul
lucrările de consolidare a podului.
Potrivit municipalităţii, circulația va fi închisă pe
tronsonul: sens giratoriu Ștrandul Neptun – Podul Decebal – intersecția
dintre Bulevardul Decebal și str. Nicolae Bălcescu. Legătura dintre centrul
municipiului și cartierul Subcetate se va putea face în Nord, prin Piața
Podgoria, sau în Sud, peste Podul Traian. Pentru a fluidiza circulația rutieră
de-o parte și de alta a podului, pe durata lucrărilor, semafoarele vor fi
oprite în intersecția străzii N. Bălcescu cu B-dul Dragalina.
Termenul maxim până la care circulația va fi întreruptă este
data de 3 septembrie, dar traficul s-ar putea redeschide dacă lucrarea va fi
gata mai repede. Măsura este necesară
pentru a permite efectuarea lucrărilor de reparații și modernizare a podului.