Teste PCR si de anticorpi, la cerere, la Spitalul Judetean Arad
29.09.2021
De vineri, 1 octombrie, Cabinetul de Analize Medicale din cadrul Ambulatoriului Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad va efectua analize medicale, testări RT-PCR și testări pentru măsurarea anticorpilor - la cerere, în intervalul orar 08.00-18.00, activitatea medicală din cadrul cabinetului va fi asigurată în două schimburi. Astfel a fost modificat programul de funcționare atât pentru ghișeul de programări din cadrul ambulatoriului cât și pentru cabinetul de Analize Medicale. În ultima perioadă au existat solicitări, în special pentru testarea RT-PCR sau pentru măsurarea anticorpilor SARS CoV-2 după terminarea programului din ambulatoriu. Astfel, de pe 1 octombrie se vor efectua analize medicale de laborator și testarea RT-PCR - la cerere, pe bază de programare, de luni până vineri în intervalul 08.00-18.00. Rezultatele pentru testele RT-PCR se eliberează în maximum 24 de ore de la efectuarea testului”, a declarat ec. Florina Ionescu, manager interimar SCJU Arad. |