Termen limită la ANAF
29.07.2019

Mai sunt doar câteva zile pentru depunerea declaraţiei unice privind veniturile!Termenul limită de depunere a declarației unice este 31 iulie 2019. Trebuie depusă această declarație de către persoanele fizice care au obligația declarării impozitului pe veniturile realizate în România sau străinătate în 2018. De asemenea, trebuie declarat impozitul pe venitul estimat, norma de venit sau venitul estimat pentru încadrarea ca plătitor de contribuţii sociale pentru anul 2019.

Inițial, termenul era 15 martie a.c. dar a fost prelungit până în 31 iulie.

Persoanele fizice care nu realizează venituri, dar care optează pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate trebuie să depună, de asemenea declarația unică. 

Aceasta se poate depune prin serviciul Spaţiul Privat Virtual sau poate fi transmisă ANAF prin intermediul serviciului "Depunere declaraţii", disponibil pe portalul www.e-guvernare.ro, pe baza unui certificat digital calificat. De asemenea, declaraţia unică se poate transmite şi prin poştă sau se poate depune la sediul unităţilor fiscale.