Primăria Arad
intenționează să modernizeze terenul de sport de la Colegiul Național „Moise
Nicoară”. Documentația tehnico-economică
pentru reabilitarea și amenajarea terenului de sport a fost aprobată miercuri, 31 martie 2021, în
cadrul ultimei ședințe extraordinare a lunii martie. Vorbim despre o investiție
de aproape 4 milioane de lei care ar
trebui să fie finalizată în 12 luni.
Terenul din proximitatea Colegiului Național „Moise Nicoară” este în prezent folosit pentru activități sportive. Actualmente, suprafața celor două terenuri de baschet și a pistei pentru alergare prezintă defecțiuni locale și este acoperită pe alocuri cu vegetație, drept pentru care nu mai este corespunzătoare desfășurării unor activități sportive în condiții optime de siguranță și confort.
Muncipalitatea arădeană și-a propus modernizarea acestui teren care în urma investiției realizate din fonduri de la bugetul local va corespunde tuturor reglementărilor tehnice în vigoare.
Concret se va interveni la nivelul întregii suprafețe de teren de peste 7000 mp. Va fi refăcută suprafața pistei de alergare, dar și zona de siguranță adiacentă acesteia, se va interveni la nivelul suprafețelor de joc, va fi refăcută groapa de aterizare în suprafață de 25 mp. Cu aceeași ocazie se va amenaja un acces auto ocazional pentru intervenții, iar spațiul verde va fi refăcut. Terenurile de sport vor fi dotate cu: coșuri de baschet (4 buc.), porți de handbal (4 buc.), fileuri de volei (2 buc.), mese pentru tenisul de masă (2 buc.), mingi de baschet (10 buc.), mingi de handbal (10 buc.), mingi de volei (10 buc.). Totodată vor fi montate bănci, coșuri de gunoi, pubele colectoare, un rastel pentru biciclete, o cișmea și o toaletă publică. Nu în ultimul rând se are în vedere instalarea unui sistem Wi-fi, iar terenul de sport va fi prevăzut și cu sistem pentru iluminatul ambiental.