Tatăl vitreg, principalul suspect!
02.11.2021


Update ora 12:00 Suspectul și-a recunoscut fapta!

Update 11:30 

Anchetatorii au ajuns la familia fetiței găsită decedată pe un câmp de la marginea Aradului cu ajutorul fotografiilor cu reconstituirea minorei, care au fost făcute publice presei arădene.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, procuror Ruxandra Tarcea, a declarat că o persoană a mers la poliție, a anunțat că cunoaște fetița, care locuiește cu mama sa și cu concubinul acesteia șicare lucrează ocazional. El  este cunoscut ca și un consumator de droguri.

Procurorii și polițiștii au descins în casa bărbatului, într-un bloc dincartierul Aurel Vlaicu.

Bărbatul, care a fost audiat, susține că nu ar fi ucis fetița. El spune că a auzit un zgomot în baie, a găsit fetița fără suflare, s-a speriat, a pus o în geamantan si a dus-o cu un taxi pe un teren cu vegetatie mare unde a aruncat-o. Bărbatul neagă și faptul ar fi incendiat cadavrul.

Mama fetiței s-a întors de la spital duminică.  Femeia cu copilul nou-născut și cu un băițel de 4 ani, pe care îl are dintr-o relație anterioară, sunt la un centrul de îngrijire al direcției pentru protecția copilului. Procurorii și polițiștii continuă cercetările.


Știrea inițială : Principalul suspect în cazul fetiței găsite moarte pe un teren viran din Arad a fost reținut, în această noapte, de procurori. Este vorba de tatăl vitreg al copilei de 4 ani, un tânăr de 23 de ani. Bărbatul nu recunoaște că ar fi ucis-o pe micuță, de care avea grijă in timp ce mama ei se afla în maternitate, unde a dat naștere celui de-al treilea copil.

Presupusul criminal susține că, în timp ce iubita sa se afla în spital, el a ramas acasă cu ceilalți doi copii ai femeii, dintr-o relație anterioară, o fetiță de 4 ani și un băiețel de 3 ani. A vrut să le facă baie, dar micuța ar fi alunecat în cadă și s-a lovit la cap. Atunci i-a luat trupul, l-a ascuns într-o valiză, a luat un taxi si a abandonat trupul, în câmp, fără să ii dea foc. Varianta sa nu i-a convins pe oamenii legii, care au hotărât reținerea sa. Mama fetiței a fost și ea audiată.Urmează să se afle dacă știa de moartea fetiței sau cunoștea o altă variantă, spusă de bărbat,in momentul în care a venit acasă cu bebelușul de la maternitate.

Apartamentul în care se presupune că a fost comisă crima a fost sigilat iar mama și cei doi copii sunt în grija direcției pentru protecția copilului. Urmează ca, în cursul zilei de marți, anchetatorii să cerceteze apartamentul în care locuiau cei doi concubini cu copiii.