Astăzi, 13 iunie, a avut loc o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, desfășurată online, pentru aprobarea listei cu statele din care cetățenii care sosesc în România nu vor fi obligați să intre în izolare.
Către și dinspre aceste destinații se vor relua și cursele aeriene comerciale.
Țările pentru care se elimină obligativitatea autoizolării la domiciliu la revenirea în România:
Austria
Bulgaria
Cehia
Cipru
Croația
Confederația Elvețiană
Germania
Grecia
Islanda
Letonia
Liechtenstein
Lituania
Malta
Norvegia
Slovacia
Slovenia
Ungaria
HOTĂRÂRE nr. 29 din 13.06.2020 privind propunerea unor măsuri de relaxare necesare în contextul epidemiologic actual
În conformitate cu prevederile art.1, pct.2, 2^1, 2^2 din Anexa nr. 2 și art.4, pct.1^1 din Anexa nr. 3 la HG 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID -19 cu modificările și completările ulterioare,
în contextul necesității de creare a condițiilor socio – economice necesare relansării graduale a economiei naționale, concomitent cu menținerea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență,
în temeiul prevederilor art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, ale art. 20 lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, și ale art. 2 și art. 4, din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea și componența Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență cu modificările și completările ulterioare,
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1 (1) În baza propunerii Institutului Național de Sănătate Publică, se aprobă, începând cu data de 15.06.2020 ora 00:00, eliminarea măsurilor de carantină/izolare la locuință/locația declarată de persoana în cauză, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparținătorii, după caz, pentru persoanele asimptomatice care vin în România din următoarele țări: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Confederația Elvețiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia și Ungaria.
(2) Lista cu țările care fac obiectul prevederilor de la alin.(1) se publică de Institutul Național de Sănătate Publică pe site-ul www.insp.gov.ro .
Art.2 Zborurile către și dinspre țările care fac obiectul excepției prevăzute la art. 1, se vor relua în condițiile stabilite de HG 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID -19, cu modificările și completările ulterioare.
Art.3 (1) Lista cu țările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare, se actualizează săptămânal de către Institutul Național de Sănătate Publică, în fiecare zi de luni până la ora 16:00, în vederea introducerii în listă a unor noi țări.
(2) Lista actualizată va intra în vigoare la 24 ore de la momentul aprobării acesteia de către CNSU.
Art.4 Situația epidemiologică din țările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare la locuință/locația declarată, se monitorizează de către Institutul Național de Sănătate Publică, care, în cazul unei evoluții nefavorabile susținută pe o perioada de 14 zile, va propune CNSU eliminarea acestora din lista prevăzută la art.1..
Art.5 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.