Sute de pelerini la Hodoş-Bodrog
06.01.2020

Sute de pelerini au participat, astăzi, la mănăstirea Hodoş-Bodrog la slujbele de sfinţire a apei, taina Sfântului Maslu, liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur şi Slujba Aghiasmei celei Mari. După slujba din biserica mănăstirii, preoţii şi călugării împreună cu credincioşii au mers pe malul Mureşului, unde se oficiază o slujbă specială de sfinţire a apei, inclusiv a celei râului Mureș. Mănăstirea Hodoş-Bodrog este considerată cea mai veche aşezare monastică din ţara noastră, cu viaţă monahală neîntreruptă.