Suspendare temporară controale parcări
15.01.2026

Conducerea Recons Arad a decis suspendarea temporară a verificării taxelor de parcare, din cauza imposibilității eliberării locurilor de parcare de zăpada acumulată.

Utilajele de deszăpezire au împins zăpada spre parcările laterale, iar mașinile staționate fac dificilă curățarea completă a acestora. În aceste condiții, agenții de parcare au fost retrași, pentru a nu sancționa șoferii care parchează în condiții improprii.

Reprezentanții Recons precizează că măsura va fi menținută cel puțin până la finalul săptămânii, în contextul prognozelor care anunță din nou temperaturi foarte scăzute. Orice decizie ulterioară va fi luată în funcție de evoluția vremii.