Suporterii utiști, atașament total față de echipă!
11.03.2020

Partida dintre UTA și Universitatea Cluj de la finalul acestei săptamâni se va disputa, cu mici excepții, fără spectatori. Legătura formată însă între echipă și public pare de neatins. În ciuda mesajului ferm al autorităților, cu duel în spatele ușilor închise, fanii au dorit să cumpere bilete pentru acest duel pentru ajuta echipa. 

Clubul arădean a emis și un comunicat în acest sens: “ Le mulțumim din suflet suporterilor noștri care s-au oferit să cumpere bilete pentru meciul de sâmbătă, cu Universitatea Cluj, chiar dacă nu au posibilitatea să vină în tribună. Din păcate, nu avem cadrul legal și logistica de a încasa bani fără oferirea serviciului respectiv, dar apreciem din suflet gestul superb și le mulțumim. Îi simțim aproape, împreună suntem puternici!”

în acest sezon, în repetate rânduri, fanii și echipa și-au demonstrat atașamentul unor față de ceilalți. Ciprian Rus are un salut special cu galeria, Marius Tomozei și-a adus băiețelul în fața unei galerii pline care i-a cântat la mulți ani de ziua lui, iar în meciurile departe de casă, suporterii și-au urmărit favoriții în toată țara. De partea cealaltă, jucătorii și staff-ul UTA-ei au răspuns afirmativ la acțiunile desfășurate în viața orașului și au discutat și s-au pozat cu fanii indiferent de conjunctură. 

Locul din clasament, acolo unde UTA se uită spre Liga 1 de la un avantaj de 11 puncte față de urmăritoare, dar și această legătură formată conferă un cadru perfect pentru o promovare mult dorită.