
Colecții originale pe podiumul modei
Ediția a V-a a Boulevard Fashion Festival, desfășurată în cadrul Zilelor Aradului, aduce în prim-plan creațiile studenților Facultății de Design din cadrul UAV. Evenimentul are loc astăzi, de la ora 18:00, în curtea interioară a Palatului Administrativ.
Pe scenă vor urca două dintre cele mai promițătoare tinere creatoare: Paula Ioana Căpitan, cu colecția „Rebeliune sustenabilă”, și Raluca Grigorean, cu piesele din colecția „Orașul de aur”. Ambele colecții au fost realizate sub coordonarea conf. univ. dr. Diana Bota.
Continuarea spectacolelor de modă
Publicul arădean va putea admira și joi, 21 august, de la ora 19:00, noile viziuni stilistice ale tinerilor designeri în cadrul evenimentului Arad Fashion Youth, ce se va desfășura pe strada Mețianu.
Școala de design arădeană, o prezență constantă pe scena modei
Implicarea studenților UAV în evenimente culturale și de modă, atât la nivel local, cât și național și internațional, confirmă creativitatea și valoarea artistică a generației tinere de designeri. Facultatea de Design din Arad își consolidează astfel statutul de pepinieră de talente și de promotor al inovației în modă.