Străzi cu sens de circulaţie schimbat la Arad
21.02.2022

Atentie soferi. Se schimba sensul de circulatie pe mai multe strazi din Arad, printr-o decizie a Comisiei de Sistematizare a Circulației.

Astfel, strada Simion Balint devine stradă cu sens unic, circulația urmând să se desfășoare dinspre strada Mărășești spre strada George Coșbuc. Paralelă cu strada Simion Balint, pe strada Octavian Goga circulația se va desfășura doar pe sensul de mers dinspre strada Horia spre strada Mărășești .

Strada Unirii va avea sens unic în aceeași direcție de mers. Așadar, dacă până acum se putea circula în sensul Bulevardul Revoluției – strada Decebal, și mai apoi de pe Bd. Dragalina către strada Decebal, de acum înainte strada Unirii va avea sens unic pe aceeași direcție de mers pe toată lungimea ei.

In cartierul Alfa, atât strada Griviței, cât și strada Clujului vor fi cu sens unic de mers dinspre strada Condurașilor spre strada Cărămidarilor. În plus, strada Aurel Suciu va avea sensul unic de mers dinspre strada Cărămidarilor spre strada Condurașilor.

Pe strada I.C.Brătianu, la intersecția cu străzile: Bd. Vasile Milea – General Traian Moșoiu va fi amplasat un sens giratoriu provizoriu din balize.     Daca va fi eficient, acest urmeaza a fi permanentizat.

Modificările intre în vigoare în următoarele săptămâni.