Strategia de dezvoltare durabilă a județului pentru perioada 2021-2027 și Strategia energetică pentru aceeași perioadă au ajuns în faza de consultare a publicului. Astăzi, la nivelul Consiliului Județean Arad au avut loc două dezbateri la care au participat instituții publice, reprezentanți ai administrațiilor și consilieri județeni, marcând astfel lansarea în spațiul public a celor două documente. Ele vor putea fi descărcate de pe site-ul Consiliului Județean Arad, iar persoanele interesate vor putea transmite sugestii, opinii, observații, propuneri pe adresa de email: strategie2027@cjarad.ro, până la sfârșitul lunii noiembrie.
La dezbateri au fost prezenți Iustin Cionca - președintele Consiliului Județean Arad, Ionel Bulbuc - vicepreședintele CJA, Gabriela Chiricheu - directorul Direcției Programe de Dezvoltare, Andrei Ando - directorul Direcției Comunicare, Strategii și Administrație Publică, precum și Radu Onofrei - directorul general al RomActiv Business SRL, societatea care elaborează aceste strategii.
Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a declarat: „Am o experiență în administrația locală și știu că pentru a dezvolta o comunitate ai nevoie de o strategie. Avem nevoie de sprijinul unor specialiști care înțeleg că o strategie nu trebuie să fie doar un document așternut pe hârtie, ci să fie implementată pas cu pas. Mi-aș fi dorit să fie toți consilierii județeni în această întâlnire, nu doar unii dintre ei, pentru că acesta este momentul să ne expunem viziunea administrativă. Îmi doresc ca odată cu realizarea acestei strategii să nu mai avem polemici că gândim diferit dezvoltarea județului, fiindcă avem posibilitatea să prezentăm acum și să dezbatem opiniile fiecăruia. Strategia de dezvoltare este cu atât mai importantă cu cât vor fi finanțate, pe viitor, doar proiectele cuprinse în Strategia de Dezvoltare a Județului”.
Ionel Bulbuc, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad: „Așteptăm de la specialiști să ne dea o serie de direcții de dezvoltare pe care poate noi, din interior, nu le vedem. Îmi doresc o strategie activă, care să cuprindă perspectivele infrastructurii turistice, culturale, economice, industriale a județului. Deci îmi doresc ca forma finală a strategiei de dezvoltare a Aradului să reflecte realitatea și oportunitățile concrete ale județului.”
În proiectul de strategie de dezvoltare a județului au fost identificate punctele tari și punctele slabe, oportunitățile și amenințările cu care se confruntă cele mai importante domenii, între care economia, sănătatea, educația, cultura, infrastructura de transport sau cea energetică, precum și capitalul uman.
Valoarea totală a proiectului prin care se vor elabora aceste documente este de 466.480,00 lei, iar contribuția proprie a Consiliului Județean Arad este de 2%, proiectul fiind finanțat prin fonduri europene – POCA 2020.