Sprijinirea comunităţii româneşti aflate în vechea vatră a Maramureşului istoric din dreapta râului Tisa prin donare de carte, publicaţii sau alte materiale care au caracter istoric, cultural şi educaţional este o preocupare permanentă a Consiliului Judeţean, prin Complexul Muzeal Arad.
În acest sens, astăzi, la Consiliul Judeţean Arad a avut loc semnarea protocolului de colaborare dintre Complexul Muzeal Arad şi Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia „Dacia”. „Părţile semnatare au în vedere valorificarea patrimoniului istoric prin organizarea de expoziţii, seminarii, colocvii, editare de carte precum şi alte activităţi cultural –educative”, a declarat Răzvan Cadar, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.
Transcarpatia este o regiune situată în sud-vestul Ucrainei, între râul Tisa şi Carpaţii Ucrainei la graniţa de nord a României. Aici convieţuiesc mai multe etnii, cea românească fiind a treia ca mărime. „La nord de Tisa, în Maramureșul istoric, se află o comunitate de 30.000 de români. Pentru sprijinirea comunității românești din Transcarpatia, aflați în vechea vatră a Maramureșului voievodal, este necesară o intensă activitate culturală, educativă, civică”, a precizat Constantin Inel, directorul Complexului Muzeal Arad.