Staţia de sortare a deşeurilor a devenit funcţională!
20.01.2021

Prezent la Arad, Dan Pascu, directorul societăţii care se ocupă de colectarea deşeurilor din Arad, a prezentat modul în care staţia de sortare funcţionează.

Totodată, directorul RETIM Ecologic Service SA a mai menţionat că, în momentul de faţă, sub jumătate din ceea ce ar trebui să fie deşeuri reciclabile se colecteză separat.

"Pornim de undeva, unde nu suntem foarte rău, dar nici nu stăm bine. În momentul de faţă, sub jumătate din cee ace ar trebui să fie deşeuri reciclabile se colecteză separat, iar din ceea ce se colectează separat, sunt contaminate cu multe deşeuri menajere cu mâncare, ceea ce practic face ca să se piardă calitatea, să se piardă o bună parte din aceste deşeuri reciclabile, care de altfel au un potenţial de reciclare foarte mare. Noi ne propunem să acţionăm alături de Primărie şi ne bucurăm foarte mult că îl avem pe domnul primar alături, în această iniţiativă care de fapt înseamnă normalitate. Să ne comportăm cu toţii, începând de acasă, continuând cu operatorul de colectare şi cu staţia de sortare, doar exact aşa cum trebuie. Să facem lucrurile simple aşa cum trebuie făcute." a declarat Dan Pascu, directorul RETIM Ecologic Service SA.

Totodată, acesta a mai menţionat că, în următoarele zile va începe o campanie de informare şi că, lunar, vor fi publicate rapoarte cu privire la gradul de conformare. 

"Lunar, vom publica rapoarte, împreună cu colegii de la Recons, să arătăm de unde am pornit şi cum progresăm, iar împreună cu dumneavoastră (n.r. presa) vom disemina această informaţie."a mai spus Dan Pascu, directorul RETIM Ecologic Service SA.

La conferinţa de presă, susţinută la staţia de sortare, au fost prezenţi şi primarul Municipiului Arad, Călin Bibarţ, dar şi directorul RECONS, Nicolae Mehelean.

Acesta din urmă a declarat că la stația de sortare lucrează 32 de persoane. 

Instalația merge automat, astfel că intervențiile nu sunt necesare. 

Capacitatea stației este de 12 tone pe oră.