Speranţă pentru finalizare
30.09.2020

Aproape 18 km de cale ferată de mare viteza din tronsonul Simeria–Arad–Curtici au fost date, astăzi, în folosinţă. Tronsonul face parte din culoarul lV paneuropean, ce va lega, în final Nürnbergul de Constanţa. Chiar dacă lucrările la calea ferată sunt gata, trenurile nu vor putea călători cu viteză de 160 km/h, pentru că celelalte tronsoane sunt încă în lucru.
Lucrările au început pe acest tronson în 2018. Liniile de cale ferată de mare viteză trec aproape de albia râului Mureş, aşa că a fost nevoie de lucrări de terasament. Tronsonul deschis astăzi începe de la km 614 şi duce pana la Radna, şi este cel mai mare din cele 4 tronsoane aflate în lucru, în acest moment.
Coridorul Simeria–Arad–Curtici are în total 140 km iar lucrările de modernizare ar trebui terminate până în 2023. O dată cu terminarea lucrărilor, cursele comerciale ar trebui să poată circula cu 160 km la oră.
Până la finalizarea lucrărilor, trenurile pe acest tronson nu vor putea circula cu mai mult de 100 km/h. Valoarea lucrărilor acestui tronson este de 1,6 miliarde lei.