Cetățenii români vor fi obligați să prezinte un test negativ pentru Covid-19 la intrarea în Spania.Toate persoanele care sosesc din zone sau state cu risc epidemiologic ridicat vor fi obligate, începând cu data de 23 noiembrie, ca la intrarea pe teritoriul Spaniei să prezinte un test molecular (PCR) cu rezultat negativ pentru SARS-CoV-2. România se regăsește pe lista țărilor vizate de noua măsură
MAE reamintește că toate persoanele care călătoresc spre Regatul Spaniei trebuie să completeze, anterior efectuării călătoriei, un formular privind starea de sănătate prin intermediul aplicației Spain Travel Health (SpTH) sau pe www.spth.gob.es. Ulterior completării formularului, va fi generat un cod unic QR de sănătate care va trebui prezentat (digital sau pe suport hârtie) la controlul de sănătate efectuat în aeroportul de destinație/punctele de control ale frontierei. Având în vedere noile condiții, formularul va include o rubrică suplimentară privind rezultatul testului PCR pentru COVID-19.
Ministerul Afacerilor Externe precizează că, la sosirea în Regatul Spaniei, autoritățile spaniole pot solicita călătorilor dovada în original a testului PCR (în format digital sau pe hârtie), document care trebuie să fie redactat în limba spaniolă sau engleză, să cuprindă numele și prenumele călătorului, datele documentului de identitate național sau al pașaportului cu care se va legitima, data realizării testului, datele unității medicale care a realizat testul și rezultatul negativ al testului.